Dintre cei trei frați perfecți, ea l-a ales pe cel care purta mască.
În luna de miere, când și-a dat-o jos… ea a rămas fără cuvinte.
Ultimatumul a venit într-o cameră plină de parfum scump și liniște apăsătoare.
În dormitorul conacului din Lomas de Chapultepec, Amira Salgado stătea dreaptă, ținând o mapă de piele ca pe un scut. În fața ei, tatăl ei — Don Hassan Salgado, omul care construise un imperiu — abia mai respira pe patul de mătase.
Monitorul inimii bătea lent.
— Semnează fuziunea… înainte de răsărit, spuse el cu o voce stinsă.
— Pot lupta în tribunale, răspunse Amira calm. Am avocați la Londra și New York.
El clătină slab din cap.
— E prea târziu pentru tribunale. Ai nevoie de un nume… și de un inel.
Degetele lui i-au strâns încheietura.
Guvernul aștepta moartea lui pentru a naționaliza imperiul. Fără un moștenitor puternic, totul urma să fie pierdut.
— Familia Alsaba a oferit trei fii, continuă el. Alege unul în seara asta… sau mâine nu vei mai avea nici nume, nici moștenire.
Amira înghiți în sec.
— Trei?
— Khalil. Amar. Sau Zafir.
Păunul. Lacomul. Sau monstrul.
În acea noapte, sala de bal a hotelului familiei strălucea de lux și ambiție. Toți știau de ce erau acolo.
Amira coborî scările într-un caftan albastru închis, brodat cu argint. Elegant. Controlat. O armură.
La baza scării o așteptau cei trei frați Alsaba.
Khalil, cel mai mare, era frumos într-un mod exagerat. A sărutat aerul deasupra mâinii ei și a zâmbit spre camere.
— Împreună am putea conduce lumea, Amira. Capitalurile noastre ar crea cuplul perfect.
Dar ochii lui căutau doar blitzurile.
Amar, fratele mai mic, avea zâmbetul unui băiat răsfățat.
— Cu mine nu vei avea griji, spuse el. Eu mă ocup de bani… tu doar de frumusețe.
Aur fără suflet.
Amira zâmbi politicos… dar pe dinăuntru se sufoca.
Avea nevoie de aer.
Pe terasa întunecată a grădinii de iarnă, zgomotul petrecerii devenise doar un ecou.
Când s-a sprijinit de marginea unei fântâni de marmură, o voce adâncă a venit din umbră.
— Fugi de propria ta licitație.
Amira s-a întors brusc.
Pe o bancă de piatră stătea un bărbat îmbrăcat în negru. Fața îi era acoperită complet de o pashmina. Doar ochii rămâneau ascunși în întuneric.
— Cine ești?
— A treia opțiune.
Amira simți un fior.
— Zafir…
Numele lui era o legendă. Se spunea că fusese desfigurat într-un accident și că nimeni nu îi mai văzuse fața de zece ani.
— Te ascunzi de lumină? îl provocă ea.
— Nu. De ipocrizie.
Arătă spre sala plină de invitați.
— Frații mei te văd ca pe un seif cu picioare.
Amira își încrucișă brațele.
— Și tu ce vezi?
— O femeie care încearcă să-și salveze imperiul fără să-și vândă sufletul.
Cuvintele lui nu erau un compliment. Erau un adevăr.
— Se spune că ești un monstru, spuse ea încet.
— Oamenii spun multe lucruri pentru a-și justifica frica.
Zafir se ridică. Era mai înalt decât frații lui, cu o prezență grea și tăcută.
— Dacă mă alegi pe mine, nu vei avea glamour sau coperti de reviste. Doar tăcere… și un bărbat care nu-și arată fața.
Ușa terasei s-a deschis brusc.
Khalil apăruse.
— Amira, te așteptăm. Notarul e pregătit.
Sala de bal a amuțit când Amira s-a apropiat de masa ceremoniei.
Notarul îi întinse un stilou de aur. Khalil și Amar stăteau de o parte și de alta, deja convinși că vor câștiga.
— Pe cine alegeți pentru a proteja moștenirea Salgado? întrebă judecătorul.
Amira ridică privirea.
În spatele mulțimii, la intrarea în grădină, stătea Zafir. O umbră liniștită în mijlocul luminii.
Amira inspiră adânc.
— Îl aleg pe singurul bărbat care mi-a spus adevărul.
Un murmur străbătu sala.
— Îl aleg pe Zafir Alsaba.
Un pahar s-a spart pe podea. Fața lui Khalil s-a întunecat de furie.
— Ai înnebunit! șuieră el.
Amira și-a retras mâna din strânsoarea lui.
— Cel puțin el nu încearcă să mă cumpere cu banii mei.
A semnat contractul.
O linie.
Apoi încă una.
În acea clipă, moștenitoarea imperiului alesese bărbatul cu mască.
Dar Amira încă nu știa adevărul.
Masca lui Zafir nu ascundea un monstru.
