Aveam o prietenă pe nume Ksenia. Am fost prietene din copilărie. Era interesantă și distractivă. Dar avea un dezavantaj. Ksenia se putea auzi doar pe sine. La o vârstă fragedă, aceasta nu era o mare problemă. Da, a trebuit să repet același lucru de trei ori înainte ca ea să-mi asculte cuvintele.
La momentul respectiv, nu am luat în serios această trăsătură a ei. Credeam că va fi nevoie să repet de mai multe ori același lucru pentru ca ea să ia notă de ceea ce am spus. Nu există oameni perfecți, iar ea a fost o prietenă bună în toate celelalte privințe.Dar tocmai această trăsătură a caracterului ei a făcut ca relația noastră să fie distrusă.
S-a măritat pe neașteptate, imediat după școală. Din fericire, sperma nu a fugit, ci s-a căsătorit cinstit. Am mers la universitate, am absolvit, m-am angajat și mi-am făcut încet o carieră. Dar prietenia noastră nu s-a oprit. Din cauza diferențelor de interese, intram rar în contact cu ea, dar ne consideram în continuare prieteni.
La urma urmei, prietenia nu depinde de frecvența contactelor, nu? Mama a fost surprinsă de prietenia noastră: “Despre ce puteți vorbi? La urma urmei, ea nu are alte interese în afară de a mesteca oamenii. În momentul în care m-am căsătorit, Ksenia avea deja trei copii: zece, opt și șase ani.
Bineînțeles, am invitat-o pe Ksenia și pe soțul ei la nuntă. În același timp, am avertizat-o imediat: “Nu aduce copiii! Am văzut haosul pe care l-au provocat copiii la nunta verișoarei mele. Doar tu și soțul tău! Și cunoscând natura ei de a lăsa ceea ce spune să nu fie ascultat, a repetat avertismentul de opt(!) ori. Și apoi a venit ziua nunții mele.
Ksenia a apărut cu toată familia. “Te-am avertizat să nu aduci copiii!” M-am încruntat. “Unde îi voi pune?” “Nu sunt problema mea! Ia-i de aici. Voi fi doar fericită să te am alături de soțul meu!”, le-am spus. Ei au plecat. Și nu s-au mai întors. Ksenia nu-mi răspunde la telefon. Este ofensată. Ca și cum ar fi fost vina mea că nu s-a deranjat să-mi asculte cuvintele.
