Când mama mea era însărcinată cu mine, tatăl meu a părăsit familia pentru că nu era pregătit pentru responsabilități. După aceea, propriul meu tată și-a schimbat orașul de reședință pentru a evita să se intersecteze cu mama mea. Mama nu a precupețit niciun efort pentru a mă crește ca o persoană decentă și onorabilă. Mulți oameni au compătimit-o, dar ea a spus că mila lor nu era potrivită și că va face față la toate. Și a făcut-o.
Aveam numele de familie al tatălui meu, așa că am știut din copilărie că undeva în această lume exista un bărbat care era tatăl meu. Când mama mea a început să se întâlnească cu un bărbat și curând s-au căsătorit, el a fost capabil să îl înlocuiască pe deplin pe tatăl meu.
Pe măsură ce am crescut, am început să aflu mai multe despre viața tatălui meu. S-a dovedit că a avut o soție, dar niciun copil, cu excepția mea. Într-o zi i-am găsit numărul de telefon și l-am sunat, dar a refuzat să vorbească cu mine. Când m-am căsătorit, eu și soțul meu nu aveam propria noastră locuință. Strângeam bani de ani de zile, dar suma necesară nu fusese strânsă. Așa că locuiam în apartamentul cu două camere al mamei mele cu un copil. Într-o zi am primit un telefon de la un birou notarial și mi s-a spus să vin la ei.
Când am ajuns, mi s-a spus că propriul meu tată a murit și mi-a lăsat apartamentul său cu o cameră. Bineînțeles, am fost fericită să aud vestea că acum aveam propria mea locuință. Dar tatăl meu vitreg și mama mea au reacționat ciudat. Mama a spus că ar trebui să refuz moștenirea! Dar de ce? Pentru că dacă renunț la apartament, acesta va ajunge pur și simplu la stat. Iar eu pot să o nasc și să cumpăr o casă normală în orașul nostru.
În plus, va fi o compensație pentru faptul că propriul meu tată nu m-a ajutat în toți acești ani. Dar mama este categorică, spune că nu avem nevoie de nimic de la acest ticălos. Iar eu habar nu am cum să o conving ca să nu ajungem să ne certăm.
