Mă doare sufletul să îmi spun povestea, dar nu mai pot ține totul în mine…
Mă numesc Maria, am 53 de ani, sunt căsătorită de 32 de ani și am două fete minunate, care nu mai locuiesc cu noi.
Primele 15 ani de căsnicie au fost frumoși, cu momente grele, dar și cu bucurii, ca în orice familie. Totul s-a schimbat în 1995, când, din cauza unui împrumut bancar, am pierdut apartamentul în care locuiam. Cu doi copii mici, am fost nevoiți să ne mutăm la părinții mei.
După trei ani, soțul meu a plecat în Franța să muncească, iar eu am rămas cu fetele. Câteva luni mai târziu, l-am urmat și eu, lăsându-le în grija părinților mei. Am muncit amândoi doi ani, am strâns bani și ne-am cumpărat o casă.
Casa era departe de ai mei, așa că am fost nevoită să mă întorc în România, alături de fete, lăsându-mi soțul singur în Franța. Țineam legătura prin telefon, ne vedeam din când în când, dar ceva se schimbase… În viața lui apăruse o altă femeie.
Nu mai era omul pe care îl știam. Vorbea urât, chiar și cu fetele, refuza să ne mai vedem, ne respingea. Fiica mea cea mică îl iubește și acum enorm, iar pentru ea, ca și pentru mine, această schimbare a fost un șoc. Am căzut psihic. Nu mai mâncam, nu mai dormeam, trăiam într-un coșmar din care nu mă mai puteam trezi.
Cu timpul, am reușit să îmi găsesc un job și să merg mai departe. Încet-încet, rănile începeau să se vindece. Apoi, într-o zi, soțul meu a rămas fără slujbă, fără bani. A rugat fetele să îl primim acasă.
L-am primit. L-am iertat. Dar el… el nu s-a schimbat. A continuat să mă înșele. Aflam de fiecare dată, pentru că nu știa să își ascundă aventurile.
Apoi, pentru o perioadă, părea că s-a cumințit. Dar a plecat în Africa, unde, bineînțeles, a găsit o femeie de 24 de ani – mai mică decât fiicele noastre.
Acum lucrează din nou în Franța și vine acasă lunar. Dar are o altă amantă, cu 20 de ani mai tânără decât el. Deși am dovezi, neagă totul cu nerușinare.
Vă rog, spuneți-mi… ce să fac? Cum să mai trăiesc cu această umilință?
