Iată-mă, stând pe marginea patului nostru comun, sfâșiată de îndoieli și sentimente. E din ce în ce mai greu în fiecare zi. Cum îi pot spune soției mele că vreau să plec? A făcut atât de multe pentru mine și pentru copiii noștri, a fost întotdeauna sprijinul și alinarea mea.
“Dragă, putem vorbi?” Am început într-o seară când copiii dormeau deja. “Bineînțeles, ce s-a întâmplat?”, a răspuns ea, lăsându-și cartea deoparte și privindu-mă cu ochii ei blânzi.
Am tăcut, neștiind de unde să încep. “Eu… m-am gândit la relația noastră”, am forțat, simțind cum inima mi se strânge de frică. “Ești îngrijorat de ceva? Nu putem rezolva asta?” Vocea ei era calmă și liniștitoare. “Eu… am cunoscut pe cineva”, am recunoscut în cele din urmă, uitându-mă în jos. Tăcerea care a urmat a fost sufocantă.
“Și ce ai de gând să faci?” Vocea ei era liniștită, dar puteam simți durerea din ea. Am vorbit toată noaptea. I-am povestit despre sentimentele mele, îndoielile mele, teama mea de a o lăsa singură pe lumea asta.
Ea a ascultat, a plâns, a vorbit… “Nu te pot face să rămâi”, a spus ea, “dar vreau să știi cât de mult însemni pentru mine”. Acea noapte m-a făcut să regândesc totul. Aș putea părăsi pe cineva care a fost alături de mine toată viața pentru un sentiment trecător? Soția mea merită mai mult decât o trădare.
Acum mă gândesc, nu la cum să plec, ci la cum să ne reconstruim viața împreună, astfel încât nicio tentație sau greșeală să nu poată distruge ceea ce am construit timp de decenii.
