La vârsta de 52 de ani, m-am trezit complet singură. Soțul meu murise, iar fiica mea se mutase în altă țară. Mi-am dat demisia din funcția de învățătoare primară, sperând la o pensie decentă datorită experienței mele vaste, dar am descoperit curând că acești bănuți jalnici abia îmi ajungeau pentru a trăi.
Refuzând să fiu descurajată, m-am apucat de grădinărit, am crescut găini și am avut o vacă. Aceste activități m-au susținut mulți ani, până când am contractat gripa, care a dus la complicații. Sănătatea mea a fost grav compromisă, forțându-mă să renunț la grădinărit și la creșterea animalelor.
Pe măsură ce facturile mele la utilități creșteau, mă confruntam cu dificultăți financiare. Pensia mea nu era suficientă: abia acoperea costul hranei, darămite alte produse de primă necesitate și medicamente.
Speram să pot cumpăra cizme călduroase pentru iarnă, dar a trebuit să renunț și la asta. În ciuda dificultăților mele, nu am împovărat-o niciodată pe fiica mea, asigurând-o mereu că sunt bine. Avea și ea problemele ei: ea și soțul ei strângeau bani pentru fertilizarea in vitro.
Dar, în cele din urmă, dificultățile financiare au devenit prea mari și am apelat la ea pentru ajutor. După ce i-am vorbit despre situația mea, promisiunea ei inițială de a mă ajuta a dispărut odată cu tăcerea ei, lăsându-mă să mă simt uitată… Imaginați-vă surpriza mea când, câteva săptămâni mai târziu, fiica mea și soțul ei au apărut la ușa mea. Fiica mea era însărcinată în patru luni.
Au adus mâncare și au anunțat că fiica mea va rămâne cu mine, în timp ce soțul meu va continua să lucreze în străinătate. De la sosirea lor, sănătatea mea s-a îmbunătățit miraculos. Așteptarea de a fi bunică m-a umplut de bucurie. Fiica mea a plătit facturile și am primit lunar pachete de la ginerele meu. Ne pregătim pentru sosirea primului nostru fiu și nepot. Și fericirea a umplut din nou casa mea.
