– Ce-i cu mirosul ăsta prin toată casa?! Marina, nu poți să ai grijă de mama ta? Nu e o sarcină cosmică!
– Și asistenta, cine crezi? – Vocea Mariei tremura de lacrimi și furie. – Eu, care sunt în picioare 24 de ore pe zi? Care nu doarme, nu mănâncă și nu-și trăiește propria viață?
– Ei bine, începem… – Victor își dădu ochii peste cap obosit. – Mai multe istericale. Toată lumea se descurcă cumva, și o vei face. Noi nu suntem primii.
– Serios? – Marina a aruncat sacoșa de cumpărături și s-a holbat la soțul ei. – “Ai idee cât de mult mă apasă toate astea? Mamă bolnavă, doi copii, casă, gătit, spălat, cumpărături, medicamente. Și acum șomajul. Și toate astea în fiecare zi. Fără weekend-uri, nu mulțumesc.
– Bine, nu te supăra”, a încercat Victor să aplaneze lucrurile.
Dar era prea târziu. În vocea Marinei se auzea deja oboseală la extrem:
– Avem nevoie de ajutor. Cel puțin pentru o jumătate de zi. Eu nu sunt de fier.
Din dormitor venea vocea indignată a Annei Petrovna:
– Ce infirmieră? Să fie spălată de un străin? Niciodată!
În acel moment Polina intră în cameră, aruncând o privire prudentă părinților ei.
– Mamă, ești bolnavă? – a întrebat ea încet, apropiindu-se.
– Nu, dragă. Sunt doar foarte obosită.
Marina a privit în jurul casei: vase nespălate, strigăte, insulte, neînțelegeri. Aceasta era lumea ei. O lume în care trăia până la epuizare. Nu mai putea suporta.
– Nu mai rezist”, șoptea ea. – M-am săturat să fiu indispensabilă. Vreau doar să trăiesc.
Și în acea secundă și-a dat seama că era timpul să se schimbe. Înainte să fie prea târziu.
