…rinte și fără sprijin, Lisa a crescut înconjurată de reguli, dorințe neîmplinite și visuri ascunse. Dar în ciuda tuturor greutăților, sufletul ei nu s-a închis. Era ca o floare rară — crescută într-un loc neprielnic, dar cu o frumusețe pe care nicio furtună nu o putea stinge.
Kirill asculta în tăcere, cu gândurile departe. Cuvintele Matronei Ivanovna i se strecurau în inimă, ca niște fire de lumină. Privirea lui se îndreptă spre Lisa, care, la câțiva metri distanță, stătea înconjurată de copii, râzând și împărțind florile.
Nimeni n-ar fi spus că acea femeie a intrat în viața lui întâmplător — și totuși, în acel moment, Kirill simțea că nimic nu fusese întâmplător.
— Ea a crescut aici, cu gândul că va fi iubită cândva — spuse Matrena, cu o voce blândă. — Și n-a încetat niciodată să creadă în oameni. Asta o face deosebită.
Kirill încuviință, simțind un nod în gât. Pentru prima oară, imperiul, afacerile, chiar și faima familiei păreau să nu mai conteze. În fața lui era un altfel de adevăr — unul simplu, dar atât de rar: generozitate fără pretenții, frumusețe fără preț și o inimă care încă visa, în ciuda a tot ce pierduse.
În drum spre mașină, Lisa îl ajunse din urmă:
— Ce ți-a spus Babka Matrena? — întrebă ea, cu un zâmbet ușor jenat.
— Destul cât să înțeleg că ai fost cel mai frumos dar pe care cineva l-a lăsat vreodată în fața unei uși — răspunse Kirill, sincer.
Ea roși, privind în jos.
— Liza… știu că a fost o înscenare, o joacă stupidă, dar… ai vrea să ieșim, de-adevăratelea?
Ea îl privi lung, uimită, încercând să-i citească expresia feței. Apoi zâmbi larg:
— Doar dacă nu va mai trebui să fiu pictoriță de ocazie sau „soție închiriată”.
— Nu. Dar poate, într-o zi, vei vrea să fii pictoriță în casa noastră.
El își dădu seama prea târziu ce spusese. Dar Lisa nu părea să fi luat-o în glumă.
— Poate — răspunse ea, simplu. — Dar mai întâi, du-mă la Sonya. I-am promis că-i arăt stelele. Și cred că în seara asta, chiar le putem vedea.
În acea noapte, sub cerul senin, cu vopseaua pe degete și inelul încă în buzunarul ei, Kirill și Lisa au privit stelele — doi oameni care nu mai jucau un rol, ci își trăiau propria poveste. Una care abia începea.
