Și unde ai hoinărit atâta timp? – întrebă pe un ton arogant Zoya Arkadievna pe nora ei, de îndată ce aceasta trecu pragul.
– Am fost la ecografie – bâigui tulburată Iulia. – V-am spus că trebuie să merg.
– Dar nu ai pomenit nimic de trei ore întârziere. Cine știe unde ai fost în tot acest timp. Fiul meu crede tot ce-i spui. Dar cu mine nu merge așa.
Iulia înțelese că, dacă acum s-ar certa cu soacra, tot ce ar obține ar fi să-și strice nervii și toată ziua. De aceea trecu în tăcere pe lângă bătrâna severă și intră în camera ei ca să se schimbe și să se odihnească. Iulia era în luna a opta. Ea și Alexandr așteptau primul lor copil. Sarcina era grea pentru tânăra femeie – mereu ajungea la spital cu risc de avort. Atmosfera tensionată din casă, creată de Zoya Arkadievna, afecta starea Iuliei și a fiului ce urma să se nască. Dar Iulia nu putea face nimic împotrivă.
Soacra o disprețuise din prima clipă pe nora ei și, de când singurul fiu locuia cu soția, îi era deschis ostilă tinerei. Iulia însă încerca să fie răbdătoare și să nu reacționeze la provocările soacrei. Toate încercările ei de a se apropia de mama lui Alexandr se loveau de un refuz și mai mare, iar bătrâna o înăbușea și mai mult. Iulia nu se plângea lui Sașa de atitudinea ostilă a mamei lui, știind că viața în casă nu i-ar fi mai ușoară astfel. Un singur lucru nu putea însă suporta cu tărie – aluziile constante ale soacrei că Iulia ar fi rămas însărcinată cu alt bărbat. Atunci tânăra se aprindea, intra în criză de nervi, iar starea ei se agrava brusc.
Iulia suspină adânc și se așeză să se schimbe. Toată dimineața o durea spatele. De cum ajunse acasă, senzația neplăcută se intensifică și începu să se transforme într-o durere evidentă. Stătu câteva minute pe marginea patului, adunându-și curajul, apoi se ridică încet ca să meargă în bucătărie să ia ceva de mâncare. Atunci simți cum un lichid cald începea să-i curgă pe picioare.
– Doamne! – strigă îngrozită Iulia, albă de frică.
În acea noapte, Iulia născu băiețelul. Copilul veni pe lume sănătos. Cu mâinile tremurânde, de emoție și bucurie, Iulia formă numărul soțului și îi spuse că în familia lor sosise mult așteptatul bebeluș. Când mama și fiul fură externați din spital, Zoya Arkadievna nu veni să-și vadă nora și nepotul; preferă să rămână acasă.
La scurt timp, Alexandr își aduse soția și copilul acasă. El însuși ținea în brațe nou-născutul și, de cum trecu pragul, întinse pătura albă mamei sale. Bătrâna luă grăbit copilul de la fiul ei și începu să-l examineze curioasă. Băiețelul avea ochi mari, negri ca noaptea, și piele de un auriu-închis, lucru pe care Zoya Arkadievna îl remarcă imediat. Alexandr și Iulia erau amândoi cu pielea mai deschisă.
– Uită-te ce închis la culoare e! E incredibil! Nu seamănă cu nimeni! De unde a apărut acest micuț negru? – spuse bătrâna cu un zâmbet semnificativ și un ton batjocoritor, triumfătoare.
După aceste cuvinte, Alexandr încercă să-și ia repede copilul de la mama lui. Privi cu atenție chipul adormit al bebelușului și, frânt, întrebă:
– Dar seamănă cu mine, nu-i așa?!
Zoya Arkadievna clătină gânditoare din cap, apoi se retrase în camera ei. După spusele mamei, Alexandr se purtă toată seara ca un nor întunecat, fără să vorbească cu nimeni. Zâmbetul luminos de dimineață dispăruse fără urmă. În locul lui apăruse o tristețe chinuitoare, ce o aduse pe Iulia până la lacrimi. Știa că motivul schimbării soțului era ascuns în cuvintele soacrei, care făcuse aluzie limpede că Iulia născuse copilul altcuiva, nu al lui Sașa.
Iulia însăși se mirase când își văzuse pentru prima oară fiul. Fiindcă soacra, soțul și ea însăși erau oameni cu ochi deschiși, păr blond și piele albă, era sigură că și copilul va fi la fel, cu ochi albaștri de albăstrea. Dar pe Iulia nu o întrista deloc asta. Privind cu emoție la nou-născut, se gândea că probabil în familia lui Alexandr existaseră strămoși cu pielea mai închisă, fiindcă în propria ei rudă nu auzise de așa ceva. Micuțul Roman totuși semăna izbitor cu tatăl lui, în ciuda diferenței de culoare a pielii și a ochilor. Avea aceleași buze pline și roșii, nasul ușor cârn și gropița în bărbie, exact ca Alexandr.
Sașa o atenționă pe soția lui că pleacă să sărbătorească nașterea fiului cu un prieten, apoi dispăru în grabă. Se întoarse acasă abia dimineață, într-o stare jalnică. Iulia nu închise un ochi toată noaptea. În minte îi revenea privirea rece și indiferentă a soțului, iar inima i se frângea de durere. Iar Zoya Arkadievna nici nu se mai apropia de nepot. Când Iulia ieși din baie, auzi cum soacra vorbea la telefon cu cineva.
– Imaginează-ți, a născut un băiețel cu pielea închisă! S-a mai auzit așa ceva într-o familie slavă, unde niciodată nu au fost bruneți, și acum totuși s-a născut un asemenea copil!
Iuliei îi veni un impuls disperat să meargă la soacră, să-i întrerupă convorbirea și să discute serios cu ea. Dar chiar atunci din dormitor se auzi plânsul copilului, și femeia trebui să se întoarcă la fiul trezit.
În timp ce îl alăpta și îl înfășa, se trezi și Alexandr. Fără să privească nici spre soție, nici spre copil, intră în bucătărie. Iulia îl lăsă repede pe micuț și îl urmă, ca să nu-i permită soacrei să-i spună lui Alexandr ceea ce stricase deja acea zi minunată în care fuseseră externați din spital. Când intră în bucătărie, auzi deja cum Zoya Arkadievna îi spunea:
– Ai făcut bine, fiule. Demult trebuia să faci asta. Bravo, că i-ai arătat că asemenea lucruri cu tine nu merg.
– Zoya Arkadievna, despre ce vorbiți? – întrebă Iulia îngrijorată pe soacră.
Alexandr se ridică, se apropie de soția lui și, cu o privire pătrunzătoare, provocatoare, îi spuse:
– Vreau să divorțez – declară el, cu capul sus, privind-o de sus în jos.
— Cred că trebuie să divorțăm. Mama are dreptate — și fără test ADN e clar că acesta nu e copilul meu, — aruncă el oda, în timp ce, în tăcere, începu să-i strângă soției lucrurile în valiză.
