— M-ai trezit la 3 dimineața pentru o cană nespălată? Ești serios?
Lumina a explodat în cameră. Rece, dură, orbitoare.
Ana și-a acoperit ochii, dar plapuma i-a fost smulsă imediat. Aerul rece i-a lovit pielea.
Andrei stătea în picioare, perfect aranjat, nemișcat.
— Ridică-te.
— Ce s-a întâmplat? a șoptit ea. E ceva grav?
— Da. Haosul pe care l-ai creat.
Atunci a înțeles. Cana din chiuvetă.
— Am venit obosită de la muncă! Am uitat, atât!
— Ai încălcat regula.
Vocea lui era calmă. Prea calmă.
— Puteai s-o speli tu!
— Nu este responsabilitatea mea.
A prins-o de mână și a tras-o din pat.
— Lasă-mă! Mă doare!
— Durerea te învață.
Au ajuns în bucătărie. Totul era perfect. Rece. Steril.
Andrei i-a arătat chiuveta.
— Privește.
— E doar o cană…
— Nu. Este contaminare.
A forțat-o să se aplece.
— Bacterii. Mucegai. Ai lăsat mizeria să crească.
— Exagerezi…
— Nu mă contrazice.
I-a strâns umărul.
— Azi o cană. Mâine haos.
A deschis apa.
— Spală.
Ana a întins mâna tremurând.
— Nu doar cana. Totul.
A scos o soluție puternică.
— Dezinfectează complet.
— Nu pot…
— Poți. Este disciplină.
Ana nu-l mai recunoștea.
Nu mai era soțul ei.
Era control. Reguli. Frică.
Și el… stătea lângă ea, urmărind fiecare mișcare, calm, rece… aproape mulțumit.
