Rudele au venit la noi să termine mâncarea de sărbători. Au plecat pe jos — pentru că, în loc de desert, le-am servit un dosar de judecată pentru sechestrarea bunurilor din cauza unor datorii vechi.
— Am sosit! — vocea Laviniei a tăiat liniștea primitoare din hol ca un cuțit printr-o cutie de conservă. — La mulți ani, familie! Mihai, primește oaspeții, am venit să vă salvăm salatele, că sigur s-au stricat deja!
Am strâmbat din nas fără să-mi desprind mâinile de cana de cafea. Afară, un prânz gri de ianuarie, iar în calendar — binecuvântata zi de trei. Jumătate de țară încă lenevește, terminând resturile de la masa festivă, iar eu abia reușisem să-mi revin după maratonul din bucătărie de pe 31 decembrie, visând să petrec ziua în pijama.
Dar, desigur, nu era să fie.
În hol a năvălit aerul rece de afară, mirosul înțepător de parfum ieftin (Lavinia îl numește „șic retro”) și tropotul pașilor. Am ieșit din dormitor, strângând cordonul halatului.
Lavinia stătea în picioare într-o haină nouă de nurcă — evident cumpărată în rate. Blana lucea ostentativ, de parcă eticheta nici nu fusese încă desprinsă. Lângă ea, soțul ei, Toma, se foia cu o pungă de bere ieftină, iar cei doi fii ai lor, de opt și nouă ani, trecuseră deja pe lângă noi ca niște vijelii, direct în sufragerie, la Luca și consola de jocuri.
— Lavinia, ar fi fost normal să ne anunți, — am spus calm, dar rece.
— Hai, Ana, nu mai fi așa! Suntem familie! — și-a aruncat haina direct în brațele soțului meu, Mihai, care stătea derutat, ca un pinguin scos pe uscat. — Mai aveți somon? Toma are poftă de pește, iar la noi acasă e gol — s-au dus toți banii pe cadouri pentru copii.
Au intrat în bucătărie ca și cum ar fi fost locuința lor. Lavinia a deschis imediat frigiderul, a scos platoul de aperitive pe care îl păstrasem pentru seară și i-a comandat lui Mihai:
— Frățioare, taie pâine, dar felii groase!
Toma s-a trântit pe scaunul meu, a desfăcut berea, iar spuma s-a revărsat imediat pe fața de masă.
— Hai, pentru revedere! — a strigat el, ridicând sticla.
M-am așezat în fața lui. Mihai se agita la blat, tăind bagheta. E un om moale. Prea moale. Își iubește sora, o compătimește mereu — „Lavinia n-a avut noroc”, evită conflictele, se teme de scandaluri.
De mine se teme mai tare.
Și, trebuie să recunosc, pe bună dreptate.
Continuarea — în comentarii.
