O prințesă saudită, condamnată la execuție în timp ce era însărcinată, dar Iisus îi salvează viața
Mă aflam într-o celulă de închisoare din Arabia Saudită, însărcinată în luna a șasea, așteptând să fiu executată pentru o crimă pe care nu o comisese. Poliția religioasă susținea că mi-am dezonorat familia și islamul, dar eu nu aveam nicio idee cine era tatăl copilului meu, deoarece nu fusesem niciodată cu vreun bărbat. Numele meu este Leila al-Rashid. Am 27 de ani și sunt o prințesă dintr-una dintre ramurile minore ale familiei regale saudite, care locuiește acum în Houston, Texas. Pe 3 februarie 2019, am descoperit că eram însărcinată, deși eram virgină. Iar acea situație imposibilă m-a condus la cea mai incredibilă întâlnire cu Iisus Hristos, care mi-a salvat atât viața, cât și sufletul.
M-am născut într-un mediu privilegiat și de tradiție strictă în Riad, Arabia Saudită. Tatăl meu, prințul Abdullah al-Rashid, era un om de afaceri bogat, cu legături cu familia regală principală. Locuiam într-un complex imens, cu ziduri înalte, gărzi înarmate și aripi separate, curate, pentru bărbați și femei. Mi-am petrecut copilăria în spatele acelor ziduri, izolată de lumea exterioară, așa cum sunt crescute toate femeile din familia regală saudită. Din primele mele amintiri, am înțeles că valoarea mea provenea din puritatea și ascultarea mea. Mama mea, Noor, m-a învățat că onoarea unei femei era mai prețioasă decât aurul și mai fragilă decât sticla. O singură greșeală, un singur moment de slăbiciune, și totul s-ar fi spulberat pentru totdeauna. Am fost educată să fiu modestă, tăcută și supusă.
Viitorul meu era deja planificat: o căsătorie aranjată cu un prinț potrivit, copii care să ducă mai departe numele familiei și o viață de lux liniștit în spatele zidurilor palatului. Am fost educată de tutori privați în incinta complexului nostru – matematică, științe, literatură și limbi străine – dar întotdeauna cu învățături islamice împletite în fiecare materie. Am memorat versete din Coran, am învățat eticheta corectă a hijabului și mi s-a spus că ideile occidentale despre drepturile femeilor erau o corupție menită să distrugă valorile islamice. Până la vârsta de 20 de ani, nu fusesem niciodată singură cu un bărbat care nu făcea parte din familie. Nu condusesem niciodată o mașină. Nu luasem niciodată o decizie importantă cu privire la propria mea viață. Și cu siguranță nu mă întrebasem niciodată dacă aceasta era viața pe care mi-o doream sau dacă ar putea exista ceva mai mult.
Puneți-vă această întrebare: v-ați simțit vreodată ca o pasăre frumoasă închisă într-o cușcă de aur? Asta a fost întreaga mea existență timp de 27 de ani – înconjurată de bogăție și lux, dar complet prinsă în capcană, fără libertate sau alegeri proprii. În 2016, s-a întâmplat ceva neașteptat care avea să-mi schimbe în cele din urmă întreaga viață. Guvernul saudit a anunțat că va trimite anumite femei din familia regală la universități americane, ca parte a unei inițiative de modernizare. Programul a fost conceput pentru a arăta lumii că Arabia Saudită devenea mai progresistă, deși femeile selectate erau supravegheate îndeaproape și însoțite de chaperoni.
Tatăl meu a refuzat inițial să mă lase să particip. El credea că o educație mai avansată decât cea pe care o aveam deja era inutilă pentru o femeie al cărei destin era căsătoria și copiii. Dar fratele meu mai mare, Faisal, a susținut că a avea o soră cu o diplomă americană ar aduce prestigiu familiei noastre și ar putea ajuta la asigurarea unei căsătorii mai prestigioase. După luni de dezbateri în familie, tatăl meu a fost în cele din urmă de acord. În august 2016, am ajuns la Universitatea din California de Sud din Los Angeles pentru a urma un masterat în afaceri internaționale. Aveam 24 de ani și părăseam Arabia Saudită pentru prima dată în viața mea.
Șocul cultural a fost copleșitor. Femeile americane se plimbau îmbrăcate în haine pentru care ar fi fost arestate în Riad. Conduceau mașini, își alegeau singure soții și își spuneau liber părerea. Luau decizii despre propria viață fără să ceară permisiunea taților sau fraților. Mi s-au repartizat două însoțitoare care locuiau cu mine și îmi supravegheau activitățile. Nu puteam merge nicăieri singură, nu puteam vorbi cu bărbați și nu puteam să-mi scot hijabul în public. Chiar și în America, eram încă prinsă în cușca mea de aur. Dar măcar cușca avea o fereastră puțin mai mare prin care să privesc.
În timpul petrecut la USC, am cunoscut alți studenți internaționali din culturi și religii diferite. Una dintre colegele mele era o femeie creștină pe nume Rebecca, din Texas. Era amabilă, încrezătoare și avea o pace interioară pe care nu o mai văzusem la nimeni până atunci. Uneori menționa că se roagă pentru deciziile pe care trebuie să le ia sau că îi mulțumește lui Iisus pentru binecuvântările primite, iar eu am devenit curioasă în legătură cu credința ei. Rebecca mi-a dat odată o Biblie, spunându-mi că s-a gândit că aș fi interesată să înțeleg mai bine creștinismul. Am luat-o, dar nu am deschis-o niciodată, îngrozită că însoțitorii mei ar putea-o găsi și m-ar putea denunța familiei mele. Posesia unei Biblii în situația mea putea avea consecințe grave. Am ascuns-o în fundul dulapului, în spatele pantofilor, unde nimeni nu s-ar fi gândit să caute.
